Cotidianul este plin de minciuni, de intoxicari, de incercari de pacaleala in masa. Cand vrem sa evadam din cotidian luam o carte si citim alte minciuni, fabulatii frumoase despre oameni care au trait cu zeci sau sute de ani in urma. De ce iubim atat mult minciunile marilor scriitori si evadam spre ele, dar nu mai putem tolera minciuna cotidiana? Nu mai vrem sa ascultam minciunile lui Boc si fugim la Salinger sau Hugo pentru povesti din secolul trecut. Iubim marile minciuni ale literaturii doar pentru faptul ca ele nu sustin ca spun adevarul, ele nu sunt ipocrite. Ele mint dar sunt sincere! Putem accepta minciuna dar nu ipocrizia.
Ne plac povestile nu pentru ca mint frumos ci pentru ca noi credem in ele. Credem in aceste asa-zise minciuni care ne par reale, reale si frumoase. Este imposibil sa nu crezi in usita lui Alice spre Tara Minunilor si sa nu vrei sa te strecori prin ea.
Va propun sa va ganditi care este cea mai frumoasa poveste pe care ati citit-o vreodata. Eu as incepe cu “Parfumul” lui Suskind, desi are unele imagini respingatoare am avut sentimentul in timp ce o citeam ca atat subiectul si actiunea cat si stilul sunt perfecte. „Parfumul” este pentru mine o poveste si o carte careia nu-i lipseste nimic si pe care vreau sa o cred.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu